În general, cel care suferă de teama de abandon are ochii mari şi trişti care atrag atenţia prin faptul că persoana respectivă parcă ar vrea să se agaţe de ceilalţi din dorinţa de a nu fi singură. Corpul este lipsit de tonus sau unele parţi par că atârnă: mâinile, muşchii, umerii aplecaţi. Chiar dacă îşi întreţine corpul prin practicarea regulată a unui sport, din momentul în care activitatea fizică încetează, treptat se va observa o pierdere rapidă a fermităţii trupului.
Are mare nevoie de prezenţa cuiva şi, de obicei, se simte singur, trist şi părăsit, fără niciun motiv aparent. Îi este greu să ia decizii ferme fără să întrebe pe altcineva, de aceea cere sfaturi fără să le urmeze neapărat. Acceptă cu greu să fie refuzat, are o dispoziţie schimbătoare (trece repede de la tristeţe la veselie), şi întâmpină în permanenţă tot felul de dificultăţi, de la boli sau afecţiuni fizice, la probleme financiare ori de altă natură, tocmai pentru a atrage atenţia şi compasiunea celorlalţi. Chiar dacă nu o face conştient, situaţiile dificile prin care trece îl obosesc şi pe el, şi pe cei din jur, atrăgând, în mod inevitabil, abandonul din partea lor.
Alteori îi place să joace rolul salvatorului, tocmai pentru că îi dă senzaţia că dacă cineva are nevoie de el, acela nu va putea să-l părăsească niciodată.
